'În 1795, Jane Austen a scris un roman epistolar intitulat Elinor and Marianne, care atestă, fără echivoc, admirația sa pentru opera lui Richardson. În 1797, ea va reveni asupra acestei prime versiuni, renunțând la tehnica epistolară. După alte revizuiri, în 1809, acest roman va fi publicat în 1811 sub titlulSense and Sensibility (Rațiune și simțire). Mai mult chiar decât trecerea, în plan formal, de la structura epistolara la proza analitică, în intervalul menționat se produce o mutație esențială în viziunea lui Jane Austen asupra existenței și, mai cu seamă, asupra universului ei românesc. Antinomia unor facultăți și a unor pulsiuni, pe care, în cadrele unui neoclasicism minor, Jane Austen reușește să nu o adâncească, ci să o atenueze, [...] era reprezentată, în prima versiune a romanului, în ipostaza neoumanistă a «sufletului frumos» care își domina sciziunea și aspiră la integrarea armonioasă a pulsiunilor divergențe.' - Cornel Mihai Ionescu